De ce nu se vand unele proiecte imobiliare25/03/2008 

Investiţiile în piaţa românească de locuinţe pot fi sortite eşecului dacă nu se au în vedere anumite aspecte fundamentale, sunt de părere reprezentanţii companiei Esop.

„Premisa de la care trebuie să plece orice proiect imobiliar este o analiză foarte atentă a cerinţelor pieţei la momentul respectiv şi, implicit, o definire clară a publicului-ţintă căruia i se adresează“, afirmă Irina Petrescu, director Departament vânzări rezidenţiale din cadrul Esop.

În momentul de faţă, în Capitală s-au conturat zone rezidenţiale după criterii de preţ, distanţă până în centru sau clase sociale.

> Pe segmentul lux
sunt vizate zonele exclusiviste ca Primăverii, Aviatorilor, Kiseleff, Dorobanţi, Cotroceni, Herăstrău, Domenii, Floreasca sau Caşin, zone intime şi liniştite care au avantajul unui regim mic de înăl- ţime şi unui număr mic de apartamente pe imobil.

> Pentru segmentul mediu plus.
Acestea se ridică în zonele centrale precum Unirii, Calea Călăraşilor, 13 Septembrie, Universitate, Romană şi nordul Aviaţiei, Domenii - Calea Griviţei, Dorobanţi - Beller, Barbu Văcărescu, Lacul Tei, Pipera şi se caracterizează atât prin construcţii de înălţime mică, cât şi prin condominii.

> Segmentul mediu.
Acestuia i se adresează cartierele şi zonele limitrofe ale Capitalei, unde se dezvoltă conceptul de ansambluri rezidenţiale stil condominiu.

> Suprafeţe.
Locuinţele construite pentru segmentul lux trebuie să fie mari, în timp ce, pentru segmentul mediu, un proiect de succes poate avea suprafeţe mici sau cel mult medii.

> Garsoniere sau apartamente.
Proiectul adresat clasei medii trebuie să prevadă mai multe garsoniere, în timp ce un complex adresat segmentelor mediu plus sau lux trebuie să prevadă mai multe apartamente cu trei sau patru camere.

> Preţul.
Suma solicitată trebuie să fie adaptată atât la valoarea pieţei în momentul respectiv, cât şi facilităţilor, zonei şi finisajelor pe care le oferă.

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi, pe jumatate goale
• ( 31/03/2008 ) CONSTRUCTII: Dolj: Constructorii cresc pretul locuintelor
• ( 31/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Intretinerea in blocul nou: pina la 20% din rata la banca
• ( 28/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Spatiile de birouri se aliniaza in nord si centru
• ( 28/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamente mai scumpe cu 25% fata de 2007
• ( 27/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cea mai ieftina varianta pentru o camera in plus
• ( 26/03/2008 ) CONSTRUCTII: Capitala betoanelor: cartiere de vile ridicate pe spatiile verzi dintre blocuri
• ( 26/03/2008 ) CONSTRUCTII: Esplanada se ridica din 2009
• ( 26/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locatarii din 11.000 de blocuri, in pericol sa ramina fara acoperis
• ( 26/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: SUA - Declin-record la pretul locuintelor
• ( 25/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: De ce nu se vand unele proiecte imobiliare
• ( 25/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentul mic este preferat vilei cu loc pentru gratar
• ( 24/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Noul trend: casa cu discount si teren cu utilitati
• ( 24/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Se inmultesc casele de vacanta in sudul litoralului
• ( 22/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Se asteapta discounturi la proiectele noi
• ( 22/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul terenurilor sperie cumparatorii
• ( 21/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Patriciu debuteaza in imobiliare
• ( 21/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara nu este in criza
• ( 21/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bani pierduti la cadastru
• ( 20/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Un singur „investitor“ imobiliar la Jucu
• ( 20/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza in cadastru
• ( 20/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Zugraveala cu model ataca tapetul
• ( 20/03/2008 ) CONSTRUCTII: Tur prin casele miliardarilor
• ( 20/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele noi se vand mai greu
• ( 19/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditul de casa in lei tinde sa-l bata pe cel in euro
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: SPATII CU RANDAMENT: Incorporeaza aragazul si frigiderul
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa vopsesti corect peretii
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Corpuri de iluminat ideale pentru locuinta ta
• ( 19/03/2008 ) CONSTRUCTII: Bovindoul, mai mult decat o simpla fereastra
• ( 19/03/2008 ) CONSTRUCTII: O noua statiune: Mamaia Nord
Pagina 42 / 81
<<<41424344454647484950>>>